Opţiunea pentru cele patru litere am dorit-o a fi cea mai încărcată de sens, cea mai plină de emoţie şi de dragoste, un fel de cod identitar, care să poată fi mereu aproape de noi şi uşor de transmis descendenţilor.

În trecut, atunci când scrierile erau, în imensa lor majoritate, despre lucrurile sfinte şi materialul pe care se scria era extrem de scump, oamenii au folosit, cu precădere, consoanele. Din economie şi pentru a putea transmite cât mai mult pe o suprafaţă cât mai mică. Vocalele lipseau sau erau trecute, în dimensiuni cu mult mai reduse, în vecinătatea consoanelor. Când bisericile, ca spaţii liturgice, au început să fie pictate, deşi zidurile erau cu mult mai mari decât paginile cărţilor şi cuvintele erau incomparabil mai puţine, lăsând locul imaginilor iconografice, a existat o rezistenţă la schimbare mai puternică decât orice logică practică, mai puternică decât orice destrămare pe care o aduce timpul, sub masca civilizației materiale. Aici am vrut să fie un alt sens. Astfel, tot ce s-a scris pe fresce, inclusiv numele sfinţilor, s-a scris, precum în cărţi şi documente, în varianta scurtă, arhaică, folosind consoane. Deci, fără a afecta în vreun fel vechea scriere, lipseau în continuare vocalele sau erau foarte mici. Practic, a fost doar un transfer pe frescă de pe pagina de pergament/hărtie.

Consoanele din identitatea noastră, din etnonimul primar, sunt o trinitate, RMN. Mai aveam de ales între doi de A şi un I. Poate ar fi fost mai potrivit să incripţionez acest pandantiv cu ARMN, însă am considerat că literele trebuie să conţină mai mult decât o identitate, că este în mod particular necesar să se afirme că armânii sunt încă mulţi în tiparul lor milenar, că au supravieţuit în mod cu totul excepţional din antichitatea lumii. Tocmai asta face ca astăzi încă să mai fim – faptul că încă suntem mulţi. Strict din acest motiv, am dorit ca literele de pe noul pandant să fie RMNI. La plural. Litera A, începutul, este oricum o particularite, o marcă a rostirii noastre. I trebuie însă şi pe mai departe a fi construit şi, mai apoi, afirmat.

RMNI, acest plural, este orizontul nostru  de existență. Cele patru litere pot uni şi liniile unei cruci identitare, pot fi şi alte direcţii cardinale, în care suntem răspândiţi, destrămaţi, risipiţi… Dar, în noi înşine, mai mult decât în oricare direcţie.